Părintele Constantin Necula: Trăim vremuri în care nebăgații în seamă țin cu iubirea lor lumea

Cunoscutul preot ortodox sibian Constantin Necula descrie într-un editorial tentința lumii contemporane de a-i judeca în termeni superficiali pe cei din jur.

„De foarte multe ori ajungem să ne judecăm fără să ne cunoaștem (uneori o pățesc chiar în comentariile la ceea ce scriu). Suntem încadrați cu mare ușurință în generalități-clișeu și se vădește că îndeletnicirea cea mai simplă pentru oamenii fără îndeletnicire este judecata ne-critică a aproapelui. Judecata ieftină. Fariseică. În care primează părerea de sine și punerea în valoare a propriei persoane ori experiențe. În care orice amănunt este eviscerat și analizat în spuza unei răutăți incredibile, dată de falsa perfecțiune ori părerea de sine asupra propriei sfințenii. Cred, personal, că pentru vremuri ca ale noastre este dată pilda. Vremuri de văicăreală și snobism bârfitor – ar zice unii. Eu aș îndrăzni să spun vremuri în care nebăgații în seamă țin cu iubirea lor lumea. Pentru vremurile acestea care l-au aruncat pe Dumnezeu în piața schimbătorilor de bani, izolând orice gest de fraternitate în acolada intereselor particulare. În timpul acesta al gonflărilor în vorbe și slăbirii în gest fraternal. Știu, veți zice că pentru această fractură de sens e de vină și Biserica și slujitorii ei. Așa și este. Dintre care, cel dintâi, sunt eu. E vina care te apropie de Altar cu gândul vameșului: Dumnezeule, fii milostiv mie păcătosul! (Luca 18.13). Suntem în pragul de apropiere de Postul cel mare al Paștelui, postul Învierii. Ritmul liturgic va fi dictat deseori – în rugăciunea publică și particulară, în recitarea Canonului Sfântului Andrei Criteanul, de exemplu – de cuvintele acestea: miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă! Nu e semnul unei slăbiciuni. Ci înțelegerea adâncă a sensului dat de mila lui Dumnezeu vieților noastre. Vieți aprinse de purismul moral și rănite de neputințe. Suntem chemați să ne cunoaștem limitele. Pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu. Pentru a crește în iubirea de aproapele. Nu. Nu o iubire fără ax moral ori fără atingere cu unicitatea lui Dumnezeu. Pentru a-l vedea pe aproapele cu adevărat e nevoie de lumina cunoașterii lui Dumnezeu. Și aceasta nu se lasă aprinsă decât în inima celui care-și cunoaște neputința, păcatul, angoasa de ziua ce vine asemeni unui tăvălug de răni. Pentru a trăi înălțările noastre avem nevoie de Dumnezeu. Fără El plutim fals. Ne împlinim fals”, scrie Constantin Necula, pentru Tribuna.